“Trebuie sa raman pana la capat, fie ce-o fi, sa le arat ca nimeni nu piere, daca intr-adevar vrea sa-si ajunga telul, sa-si creeze viata lui; nu piere, oricata mizerie ar fi in jurul lui, oricata oboseala i s-ar aduna in suflet…”
M.E.
Dec
20
Intr-un weekend un baiat mi-a imbratisat inima. Si nu i-a mai dat drumul. Asa ca a plecat cu ea, iar eu am ramas cu o privire mirata in urma, fara sa vreau sa inteleg prea bine ce se intampla.
La inceput am zambit. Un pic mai tarziu am inceput sa rad. Atat de tare ca mi-au dat lacrimile. Pana cand am realizat ca plang.
Am incercat sa ascult muzica, sa ma uit la filme, sa ma vad cu prieteni, sa fac exercitii de yoga. Nimic nu ma ajuta sa imi recapat ceea ce am pierdut. Cu o privire pierduta peste copacii din fata geamului trag molcom din tigara abia aprinsa si ma straduiesc sa gasesc cate o solutie simpla la un eveniment atat de banal.
Cat de repede mi-am pierdut linistea sufleteasca, pe are am strans-o farama cu farama atatea luni de zile. Pfuuu… S-a dus dracului! Na, si ce? Inapoi la munca, sa o strang la loc!
Noi
3
Weekend-ul asta a fost unul de coma. Vineri seara am plecat cu cei de la Makunouchi Bento de la Berlin spre Dresden. O noapte nedormita cu cateva ore bune in Festspielhaus Hellerau. O cladire imensa in the middle of nowhere “decorata” cu spoturi de lumini. Impresionant. Probele de sunet de pana la 3 noaptea m-au tinut in ritm. Ziua de sambata nu mai stiu cum a trecut. Un mic dejun intarziat inca vreo doua ore de somn si s-a facut deja ora 5. La 6 am fost din nou in Hellerau. Ce era aici de vazut? Instalatia interactiva a lui Paul Popescu cu senzori de miscare, care trebuia sa fie cu furnici manipulate de ultrasunete, proiectul Bare Share al celor de la Altart din Cluj, filmuletele de la Simultan Timisoara, prezentarea proiectelor celor de la Kinema Ikon din Arad si concertul Makunouchi Bento (Timisoara) cu visuals semnate de Vali Chincisan (Bucuresti).
Pe la 12 noaptea am parasit locatia proiectului Send&Receive si am poposit intr-un barulet cu Andra, Waka X si Qewza. Intrebarea noptii a fost daca merg sau nu sa mai si dorm, tinand cont ca la 5 dimineatza trebuia sa ma urc la volan si s-o pornesc inapoi spre Berlin, pentru ca cei de la Makunouchi Bento sa isi prinda avionul.
M-am culcat la 3, am adormit la 4, iar la 4.30 mi-a sunat desteptatorul. Intuneric, ceata si concentrare maxima. Totul a functionat conform planului.
Daca va intereseaza proiecte de New Media, vizitati site-urile invitatilor la Send&Receive, ei se vor bucura sigur.
Eu ma duc sa recuperez somnul pierdut!
foto Qewza
Oct
26
A intrat in incapere emanand o dezinvoltura contagioasa. Un zambet intins de rujul strident te lasa cu un mare semn de intrebare. A fost introdusa cercului prezent si a inceput imediat sa intre in discutie. Mi-a intins mana intr-un gest demodat de feminin si m-a pupat pe obraz. Claudette. Mi-a trebuit un sfert de ora sa realizez ca ea este protagonista documentarului semnat de Sylvie Cachin. Am ramas cu gura cascata. Sylvie tocmai imi povestise pe la mijlocul petrecerii ca personajul ei va fi prezent in carne si oase la proiectie si ca voi putea sa pun mana pe el sa simt ca e real. Eu am ras un pic. Imi imaginam cum toti cei prezenti se vor duce sa o pipaie sa vada daca e adevarata si mi se parea absurd. Claudette e hermafrodita.
S-a nascut in Maroc, parintii ei fiind elvetieni. La varsta de 14 ani a inceput sa se prostitueze in Africa de Nord. S-a intors mult mai tarziu in Elvetia, unde traieste si in ziua de azi. In prezent are 69 de ani. Este casatorita (cu o femeie), are doi copii si 4 nepoti. Face parte dintr-o asociatie care apara dreptul prostituatelor.
Documentarul „Claudette” a fost proiectat in cadrul celei de-a 3-a editii a Pornfilmfestival din Berlin. Va promit ca nu are nimic pornografic in el. De altfel intregul festival pune accentul pe destine mai speciale, evident din punct de vedere sexual. Filmic vorbind „Claudette” nu impresioneaza. Respect insa pentru faptul ca regizoral a reusit sa treaca peste normalele curiozitati pe care le naste un asemenea caz si s-a concentrat asupra unui destin.
Dupa film am putut sa stam un pic de vorba cu ea. A fost incantata sa se lase pozata, sa ne dea sfaturi de viata, sa ne priveasca ca pe proprii copii. Un om extrem de sensibil, posesor al unei sexualitati complete isi stapaneste cu greu lacrimile de emotie in fata unui public tanar, care poate – spune ea – sa schimbe rigiditatea societatii de azi. „Le metier, le plus vrai, c’est celui d’etre mere”, ne avertizeaza ea inainte de toate. M-au impresionat rochia paietata, picioarele lungi si subtiri, ochii albastri si sufletul ei mare.
Am plecat intr-un final spre casa cu multe semne de intrebare dar si cu multe raspunsuri.
Claudette, tu est la plus grande!
Oct
20
Astazi cand m-am intors acasa de la cumparaturi am gasit pe usa urmatorul bilet:
HALLOWEEN
AS YOU MIGHT KNOW HALLOWEEN IS
COMING UP. WE HOPE THAT WE CAN
ARRANGE FOR THE KIDS TO TRICK OR
TREAT IN THE VILLA:
SUMMARY:
HAVE CANDY!!!!
Dragutz, nu?