Discutii relaxate la lumina lumanarilor. Un pic de rose? Nu, raman la sucul de mango. Cola nu se regaseste in frigiderul din bucatarie. Nici nu s-a potrivi. Tarziu in noapte ma retrag in dormitorul desemnat mie si ma scufund in asternuturile matasoase. Ca in rai. Afara crengile copacilor incep sa se agite la nelinistea vantului. Incet, incet, dar tot mai tare. Furia naturii pare sa ma inconjoare in somn. Adorm alintata de vajaiala furtunii de afara.

Dimineata m-au trezit cateva voci straine, care se intretineau in bucatarie. Cu ochii umflati de somn m-am asezat la un mic dejun voluptos, insotita de discutii serioase despre proiecte in Africa, sisteme juridice, rolul institutiilor de stat si tot felul de subiecte grele tratate insa intr-un mod relaxant. Ca la un mic dejun, nu? Mult suc de mere si chifle cu unt.

Ma urnesc cu greu si ma indrept spre oras. La doi pasi de casa ne urcam intr-un vaporas, care ne duce pe canale pana in centru. La inceput mi-e dor sa fiu rasfatata de asternuturi. Dar ma trezesc repede si ma bucur de racoarea de afara. In oras – circulatia blocata, un triatlon si o ingramadeala de lume. Gasesc magazinul meu preferat si nu rezist tentatiei de a imi cumpara o camasuta super draguta. Mirosuri grele, altele finele ma cuprind la o sedere in parfumerie. Ma simt usurata de toata incarcatura adunata in asteptari inutile. Plimbarea dintr-o parte pana in cealalta a zonei pietonale ma infometeaza un pic. Un wrap isi face datoria pana la o terasa de pe malul apei. Alsterul ne asteapta sa il cucerim cu plasele pline de cumparaturi. S-a facut mult mai racoare… Vantul imi salbaticeste parul si asa neascultator.

Desi a inceput sa picure nu pot rezista tentatiei de a ramane in aerul de pe terasa. Inauntru se pregateste cina, invitatii au inceput deja sa soseasca. Ma simt bine aici. Foarte bine.

Tarziu in noapte pe eternul drum cu metroul dinspre Warschauer Str. L. sta vizavi cu capul lipit de bordura de sticla si se concentreaza sa isi tina sub control starea de rau. Incerc in zadar sa o cheer up. Nu imi iese. Dar nici somn nu imi e. Raman fascinata de panatalonii harem ai tipei de langa L. O fixez discret. Are un aer de frantuzoaica. Pentru ca nu e frumoasa, dar elegantul alternativ al outfit-ului spune „ceva“. Si iar imi amintesc de grupa de francezi de la R. Si stramb din nas. N-ai cu cine, domle, n-ai cu cine… La Kotti urca un tip cu sireturi verzi si palarie alba. Duce in brate o plasa cu tupperdosen. Ce tare sa pleci la 2 noaptea undeva sau de undeva cu mancare. Nu m-as fi gandit. Am mancat toti morcovii din farfurie. Pe toti. Mai un pic si vine. Maine seara. Incep din nou sa ma cuprinda nelinistile. L. se straduieste sa imi zambeasca. La Hallesches privirea mi se lipeste de picioarele goale ale unei asiatice atipic de inalta cu un pulover pe ea. Doar cu un pulover. Si niste tocuri seci. Dar picioarele sunt de milioane. Cel putin din pozitia mea. Incerc in zadar sa proiectez imaginea sexi si asupra fetzei dezgustator de acneica. Langa usa doi tipi cu mult sclipici pe fata. Unul e chiar dragutz, imi aminteste de un prieten al lui A, doar ca nu mai stiu exact de care. Bruiajul francez produs de trei gagici din dreapta mea ma face sa ma intreb daca mai sunt in Berlin. L. a inchis ochii, o privesc un pic ingrijorata si bag mana in geanta dupa servetzele. Pentru orice eventualitate. Insa dau de telefon si uit intentia initiala. Nici un semn. Bine, fie, inghit in sec. Nu vreau sa ma gandesc la nimic. Pantofii tipului blond sprijinit de bara sunt geniali. N-am mai vazut asa o talpa rupta in trei parti. Dar nici cu pantalonii nu mi-e rusine. Ajung la ochelarii de „nerd“ si iar ma enervez ca mie nu imi stau bine. Cat de artist e tipul asta… La Wittenberg Platz se face gol in metrou. Inca o statie si un scurt drum cu taxiul L. isi revine de abia la mine dar se baga direct la somn. Eu imi aprind o tigara in fata geamului si ma gandesc la baiatul care mi-a sarutat atat de frumos mana. E lumina deja.

asa ca m-am pus in fata televizorului asteptand sa vina reclama. am innebunit telecomanda si nimic. pana la urma m-am plictisit si mi-am gasit altceva de facut. dar pe 3, cand ma uitam la Scrubs, a venit si spotul respectiv. am ramas fascinata in fata lui si nu mi-am amintit decat un vers: “i turn my head up to the sky”. in 5 minute am descoperit clipul pe google.

se potriveste tendintei vocilor inocente din ultimele hit-uri de la radio. dar imi place melodia suna dragutz:

Lisa Mitchell – Neopolitan Dreams

Fluieratul unui politist nerabdator ma trezeste pentru cateva secunde din visare. Trebuie sa trec strada. Ma opresc la cafeneaua mea preferata din Lipscani, pentru ca nu mai suport ploaia asta greoaie. Un capuccino, un pepsi si un teanc de documente zac pe masa in stil vienez. Dar nu ma pot concentra la lucru acum. Prefer sa imi imaginez cum ar fi fost, daca… Si mi se face un dor nebunesc, incat pun mana pe telefon si dau sa formez un numar. Imi amintesc, insa, la timp, ca nu are nici un sens, ca realitatea e pur si simplu nedreapta. Sorb repede ultimele picaturi de cafea si ies din nou pe strada. Ploaia s-a oprit. Un caine curajos se gudura la picioarele mele. Il mangai usor pe cap si trec mai departe. Se uita nedumerit in urma mea, dar in scurt timp alt trecator ii atrage atentia.

Ajung in Unirii si ma sperie griul peisajului. Asa ca ma afund din nou in ganduri. Si din nou e acelasi „el“ care imi domina visarea. Mi se perinda o multime de imagini prin fata ochilor, imagini dintr-un trecut nu atat de indepartat. Cat de repede se pot schimba lucrurile… si nu am nici o putere de a le tine in loc. Simt din nou durerea disperata a unei iubiri zadarnice, care s-a impamantenit atat de palpabil undeva in partea dreapta a inimii mele.

In drum spre statia de metrou simt cum mi se umezesc obrajii. Probabil ca a inceput din nou sa ploua. Ma uit spre cer si intr-un gol senin vad o bucatica de soare. Nu, nu ploua. Imi sterg fata cu maneca de la pardesiu si realizez ca plang. Ma pierd trista in intunericul gurii de metrou.

(text provenit din anul 2008, reluat pentru ca acum se potriveste cu vremea de aici si cu atmosfera din suflet)